Adrian Schiop şi hermeneutica manelei

Se pare că a venit timpul ca hermeneutul şi antropologul Adrian Schiop să scoată un nou text pe criticatac.ro despre pasiunea lui de câţiva ani: manelele. Acesta de azi e mult, mult mai plicticos decât acela de acum vreun an, despre elite contra manelişti, care măcar avea o vână obraznică anti-establishment şi anti-fitze. Acesta de acum e in-ter-mi-na-bil, patinând cu superbitate pe suprafaţa lucrurilor, cu subtitluri pompoase şi găunoase ca „poetica manelelor“, ca vorbăria unui amator obsedat de hobby-ul cu care s-a identificat total turuind fără oprire la bere în urechea amicului plictisit şi entuziasmându-se adolescentin de jucăria lui frumoasă, ca de exemplu aici:

performanţa lui Florin Salam de la început se constituie într-una din cele mai strălucitoare manele omagiale ever

Înduioşător. Dar s-o iau ceva mai de la început:

Aşa cum observa şi DJ-ul berlinez Shantel, manelele sunt kind of gangsta, gangsta balcanic aş zice eu – şi dacă tot sunt gangsta, atunci să fie pe bune, adică cu băieţi răi, puşcăriaşi şi sânge pe pereţi.

Deci manelele sunt gangsta balcanic. Avem genul gangsta american, care e săltat pur şi simplu de autorul articolului, fără nici o jenă şi în totală nepăsare faţă de contextul lui propriu, istoria lui particulară de marginalizare, rasism, abuzuri şamd şi trântit neglijent peste realitatea de aici, într-o formă sărăcită şi clişeizată – de ce să nu avem şi noi nişte sânge, sânge să fie, sânge şi mafioţi! Textul lui Adrian Schiop are totuşi o pretenţie de demers antropologic, pare tăiat dintr-o lucrare academică, dar faptul că autorul nu pare familiarizat absolut deloc cu conceptul de “apropriere culturală” (pe scurt, însuşirea unor elemente dintr-o altă cultură decât a ta, adesea o cultură marginalizată, şi folosirea lor pentru propriile scopuri, într-o versiune falsificată, stereotipizată, ignorând total semnificaţiile lor în contextul de origine) sau, dacă îl cunoaşte, i se pare o fitza PC, îl condamnă la fix acest comportament total necritic şi foarte arogant.

Mai departe:

Ca să citez un impresar, maneaua a fost interzisă pentru că le dă oamenilor ce e interzis – şmecherie, clipuri deocheate, putere masculină, mă rog, ce le place oamenilor de aici, dacă ar fi mai sinceri cu ei. E adevărat, 70% dintre manele sunt dragoste romantică sau scene duioase de familie – dar cealaltă parte, strict masculină şi mai sălbatică, cu şmecherie, frăţie sau neîncredere face net mai mult pentru identitatea genului, îl individualizează mult mai pregnant.

Autorul îşi urmează o preferinţă personală, aşa că va ignora pur şi simplu majoritatea temelor din manele, pentru simplul fapt că el, unul, le dispreţuieşte, ca să se concentreze pe ce-i place lui de fapt, “puterea masculină” “mai sălbatică” (nu, nu sună absolut deloc dubios în contextul în care “sălbatic” trimite la o fantasmă masculinistă şi rasistă asociată romilor; dacă ar fi fost o simplă preferinţă homoerotică, foarte bine, cum doreşti). În consecinţă, partea asta este declarată mai autentică, mai pregnantă. Din nou, analiza lui Adrian Schiop mimează doar de formă discursul critic, vag academic („Observaţiile empirice au arătat“, “În cercetarea mea, am descoperit” etc.), în fapt e o descriere plină de încântare şi autoindulgenţă a jucăriei lui personale – maneaua.  O manea depolitizată total în acest articol, fără nici o problematizare sau măcar referire la relaţia români-romi, cu încărcătura ei de rasism, uneori romanţat, exotizat, şi marginalizare, ci analizată printr-un paralelism superficial între clienţii interlopi ai lăutarilor şi mafia italiană şi aceea rusească, la grămadă,  pe de o parte, precum şi compararea cântăreţilor de manele cu menestrelii medievali occidentali. Iarăşi, ce contează că sunt lucruri din contexte culturale şi istorice foarte diferite, dacă seamănă cât de cât la suprafaţă, merge şi aşa, dă bine.

Când ajunge la partea de interpretare propriu-zisă, “pe text”, articolul atinge ridicolul maxim, e şuvoiul de vorbărie auto-hipnotizantă al cuiva extraordinar de încântat de bucata lui preferată şi de ce vede el acolo, descriind-o în detaliu, cu o simbolistică simplistă, dar savurată cu delicii de debitantul ei.

„Soldaţi!”, îşi interpelează solistul formaţia, care îi răspunde prin aclamaţii, „adevărat, şefule”, şi strigăte de mobilizare agresive, „la război, la luptă mă tată mă”, strigăte care se aud în ecou, din mai multe părţi, ca şi cum ar veni din partea unei mulţimi, „credincioşi?”, continuă mai departe (sic) solistul, „nu vă vindeţi niciodată?”, iar soldaţii îi răspund prin aclamaţii prelungi, confirmând angajamentul faţă de boss. În secvenţa următoare, Salam le cere să se aşeze jos (sic) („jos, soldaţi!”), o metaforă-test a supunerii faţă de boss.

Musteşte de masculinitate.

Articolul lui Adrian Schiop e pur şi simplu exprimarea intelectualizată a unei intoxicaţii de fanboy devotat până la moarte (sau până se plictiseşte şi se apucă de altceva) jucăriei lui estetice şi ar fi drăgălaşă dacă nu ar fi substratul sinistru că jocul ăsta amatoricesc se realizează cu materialul cultural şi viaţa membrilor celei mai marginalizate, desconsiderate şi discriminate categorii din România de către un bărbat alb, middle-class, “intelectual”, scriitor (a publicat două romane) absolut neatins de durităţile realităţii pe care se distrează analizând-o si cercetând-o, vizitând-o pentru un interval de timp, adoptând-o într-un joc de autoconstrucţie. Mai ţine minte cineva vremea când Adrian Schiop îşi lăsase mustaţă şi mergea prin cluburi şi terase cu pălărie “autentic” romă (vezi poza de mai sus), afişând imaginea cea mai stereotipă şi fabricată cu grijă a romului şi savurându-şi marginalizarea ludică? Nu că ar fi resimţit-o cu adevărat, din când în când n-o fi fost primit în vreun bar, doar sunt atâţia patroni rasişti în Bucureşti. După o vreme, s-a săturat, s-a ras şi gata, no harm done, a fost un mic experiment de apropriere culturală rasist, voia şi el să fie unul din “ţiganii lui iubiţi” şi după aia n-a mai vrut. Tot aşa, o vreme s-a declarat homosexual şi după aia n-a mai vrut. Nimic problematic aici.

This entry was posted in General and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

5 Responses to Adrian Schiop şi hermeneutica manelei

  1. adrian schiop says:

    mersi frumos de recenzia articolului. e bine scris, cu observatii bune. cam rautacios, dar na, si eu o fac deci nu pot comenta:).
    stiintific e cam varza, dar chiar crezi ca in trei ani de doctorat, dupa ce inainte ai facut cu totul altceva, poti achizitiona o expertiza de antropolog? mie mi se pare mai onesta maniera asta de fanboy, cu atat mai mult cu cat asta e expertiza mea reala, ca stiu manele.
    cat despre romi – mie mi e mai putin clara decat tie treaba asta ca maneaua ar fi roma, lucrurile sunt mult mai amestecate (multi compozitori romani, multi lautari romi, un public foarte amestecat). by the way, cum vezi tu o carte despre manele, care sa tina seama de materialul cultural şi viaţa membrilor celei mai marginalizate, desconsiderate şi discriminate categorii din România de către un bărbat alb, middle-class, “intelectual”? ce sa fac daca manelele vorbesc despre bani si smecherie in loc sa deplanga substratul sinistru?
    ca ma joc – fac si eu ce pot, sunt mai artist din fire si imi place sa ma joc cu identitatile, e felul meu de a mi a pro pri a lumea. artistii fac asta, asuma identitati straine, te ai gandit vreodata la asta? jocul asta de a romii a inceput in 2005 si inca mai dureaza si azi, pt el m am mutat in ferentari, am scris articole de presa pe asta, mi am schimbat jobul si orientarile :P, m am apucat de scris carti despre romi, pe scurt, mi a cam facut viata. ok, travestiul ala a fost stupid, indiferent ce resorturi existentiale dubioase or fi stat in spatele lui, mi e rusine ca am facut o, am spus o public in interviuri ca a fost o mizerie, dar s a intamplat si nu mai pot sa l dau inapoi.
    salbatic in contextul ala are sens de anomic, fara reguli (sau cu reguli impuse discretionar, de cei puternici); maneaua se leaga mult de anomia anilor 90, care mai face regula azi in spatii gen ferentari. fantasma rasista e in capul tau stangist:), nu te supara. cat despre homoerotism si fascinatia masculinitatii – ce vrei, am prejudecata oribila ca cultura roma apasa asupra diferentelor de gen, ca barbatul trebuie sa fie intr un mare fel, femeia intr altul, cu roluri distribuite destul de strict etc., iar prejudecata asta mi a fost intarita de tot felul de carti reactionare de antropologie.
    cat despre optiunile mele sexuale fac fix ce vreau cu ele. sau vrei sa mi le descalcesti tu? 🙂
    cine esti? prietena lui poenar?

  2. Cultura Cruda says:

    Adrian, vorbeam eu de „aproprierea culturală”, dar văd că ţi se rupe ţie de chestii din astea, o dai pe miştocăreală şi mai mult te flatez aşa. Tu de fapt ai un fetiş pentru romi, de-aici jocul de-a romii, adoptarea lookului fals de rom, mutatul în Ferentari şi pasiunea pentru manele. Zici tu că maneaua nu e romă, dar nu din cauza compozitorilor români te interesează pe tine manelele. Cred că ţi se fâlfâie de expertiza de antropolog, de fapt, tu vrei să fii rom (de parcă a fi rom e ceva exotic, pentru că habar n-ai ce-i asta şi n-ai trăit nici măcar o zi din viaţa ta aşa cum trăieşte un rom, pentru că pur şi simplu nu ai cum) şi nu concepi să scrii despre manele decât făcând eforturi să internalizezi programatic mentalitatea manelistului rom, aşa cum o percepi tu din exterior. Spui că ţi-e ruşine că te-ai dat drept rom, dar nu pari nici acuma să realizezi care e problema de fapt, n-ai lăsat-o baltă, ci ai continuat să te prefaci că trăieşti ca un rom, deşi prin simplul fapt că eşti inconfundabil român te bucuri de toate avantajele care decurg de aici. Ţi-e ruşine că te-ai făcut de râs faţă de amicii tăi? Probabil ţi s-a zis că nu e ok ce faci, să te bălăceşti în fantasma ta dubiosă şi romanţată, aşa că ai dat un pas înapoi, însă doar de ochii lumii, ai continuat „jocul de-a romii”, sub legitimitatea studiului antropologic. Acuma, chiar tre’ să-ţi explic de ce e greşit să fetişizezi romii ca român, în loc să apreciezi pur şi simplu respectuos o cultură marginalizată care nu-ţi aparţine? Nu poţi să ştergi pur şi simplu cu buretele inechităţile astea. Se văd clar din chiar felul cum trăieşti.

    A fost alegerea ta să te muţi în Ferentari şi să locuieşti alături de romi, pentru că statutul de român îţi permite libertatea asta, poţi să trăieşti lângă ei, dar n-o să fii discriminat ca ei, n-o să ai de suferit decât prin asociaţie, uneori, dar nimic care să-ţi facă vreun rău grav, doar inconveniente minore, vreun taximetrist n-o să te ducă până acasă din când în când pentru că se teme de romi, de exemplu. Dar un rom degeaba se joacă de-a românul pentru că aşa e el, “mai artist din fire”, n-o să fie tratat ca un român când tot sistemul şi toată cultura română îl tratează ca inferior. Romii din Ferentari sunt adesea prea săraci ca să se bucure de libertatea asta de mişcare a ta, tu poţi să-ţi iei jucăriile şi să pleci oricând dacă te saturi, ei pot fi daţi afară din propriile case şi trimişi să trăiască în combinate chimice dacă un primar român se satură de ei. Tu poţi să câştigi bani pur şi simplu din faptul că eşti român şi scrii lucrări proaste despre cultura romă şi vei fi pupat în fund pentru simplul fapt că faci un efort. Tu poţi să sărbătoreşti cu delicii sexismul din cultura romă, pentru că ţi se fâlfâie de femeile rome, nu e problema ta, nici „substratul sinistru” nu are relevanţă pentru tine decât ca un fel de „culoare locală”. Tu poţi să-ţi schimbi iar jobul şi viaţa oricând şi să-ţi urmezi o altă pasiune după manele.

    Chiar nu vezi cât de îngrozitor e ce faci şi nu ţi-e deloc jenă?

    Nu mai zic nimic acuma de „jocul de-a homosexualii”, că mi se face şi mai silă şi e târziu.

  3. adrian schiop says:

    o sa ma gandesc la asta.

  4. Cultura Cruda says:

    Uite, gândeşte-te şi la faptul că activiştii romi, care au avut şi au de tras infinit mai mult decât tine, nu sunt omagiaţi ca tine pentru cel mai mic efort, ba din contra. Balanţa e înclinată ferm în favoarea ta şi, ca român, beneficiezi DIRECT şi PERSONAL de pe urma rasismului anti-rom instituţional din ţara asta. Nu ai cum să te rupi de noi restul, eşti şi tu complice şi profitor ca noi, fie ca vrei, fie că nu, fie că-ţi dai seama, fie că nu. Mie mi se pare singura poziţie onestă, nu văd alta.

  5. Pompilia says:

    Cu tot respectul fata de punctele de vedere exprimate de amandoi, tin sa mentionez ca perspectiva ludica si detasata poate fi una utila, care subliniaza dimensiunile ego-ului dincolo de granitele istorice, etnice, culturale, si formele lui de manifestare in contextul social actual.
    Fiind total inafara acestei lumi, articolul lui adrian schiop mi s-a parut unul cat se poate de util pentru mine, pregatindu-ma ca cetatean care se poate intalni si interactiona oricand cu al cetatean putator al memelor descrise de el.

Comments are closed.