Doar nişte abuzuri acceptabile

Cred că până acum mai toată lumea a aflat de cazul poliţistei Melania Renghea, violată de şeful ei, Gheorghe Barbu, care a obligat-o să întreţină raporturi sexuale şi cu mai-mari din poliţie şi procuratură. E un lanţ de abuzuri îngrozitoare, care s-au perpetuat multă vreme, până când victima n-a mai suportat. Presa a relatat puţinele fapte concrete care se cunosc, încercând să mulgă cât mai mult „şoc“ şi „groază“, ca de obicei, şi de multe ori luându-şi în derizoriu propriul subiect – EVZ l-a numit „telenovelă cu iz penal“, Libertatea a numit-o pe MR „poliţista cuţitară“ şi Adevărul a făcut rime cretine în titluri. Nimic surprinzător. Abuzurile sexuale sunt un minunat prilej de băşcălie şi tăvălire în propriul rahat pentru mass-media. Situaţia a apărut filtrată de diverse voci, a soţului, a violatorului, a diverşi boşi şi purtători de cuvânt din poliţie şi MAI. Eu am văzut o singură declaraţie mai amplă din partea victimei, cuprinzând şi un apel la solidarizare adresat celorlalte femei din poliţie:

Sper ca şi celelalte fete cărora li s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat şi mie să aibă curajul să vorbească. Nu-mi pot permite să vorbesc în numele lor, dar le-aş ruga să-şi facă curaj și să vorbească, pentru a se vedea că oamenii aceștia nu sunt la prima faptă de acest gen. […]Trebuie să demonstrăm că, de fapt, noi nu suntem ființele slabe de care toată lumea poate să-și bată joc.

Acest îndemn la curaj şi acţiune vine în contextul speranţei că va avea loc o anchetă corectă, ce va oferi victimelor sprijin să vorbească deschis despre ceea ce se petrece în interiorul sistemului.

“Sper să se vadă adevărul. Sper să fie o anchetă corectă și, cu siguranță, dacă va fi o anchetă corectă, se vor descoperi foarte multe lucruri. În primul rând se va descoperi de ce, la secția pe care o conduce acest om, nu mai există nicio femeie, de ce toate fetele care au fost înainte au plecat și au preferat să meargă la patrulare pe stradă decât să stea acolo la secție, de ce altele au plecat plângând sau speriate și multe altele.”

Oare se va întâmpla aşa ceva? Mă cam îndoiesc. Legat de asta, mai există declaraţia preşedintelui Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, citat de Adevărul:

El a precizat că “atâta timp cât femeile-poliţist vor fi consultate de aceiaşi domni care de-a lungul timpului au pus presiune asupra angajaţilor” nu vor avea un răspuns clar la chestionarul gândit de specialiştii ministerului.

“Am primit în aceste zile mai multe telefoane în care mi-au fost povestite fel de fel de cazuri, însă doamnele m-au rugat să nu le aduc în faţa opiniei publice. Vă spun sincer că se tem. Unele sunt căsătorite, au familii, iar altele au fost nevoite să plece din anumite judeţe de frica unor indivizi.”

Mai jos în acelaşi articol Nicoleta Golai, directoare de comunicare la Asociaţia COLFASA, care promovează lupta împotriva discriminării la locul de muncă, recomandă victimelor să se adreseze în primul rând superiorilor, sărind, dacă se poate, peste acel sau acei superiori care au agresat-o sexual, şi atrage atenţia că multe dintre victime nu-şi cunosc propriile drepturi şi de aceea nu iau atitudine din timp. E un mod cam simplist şi netranşant de a pune problema, întregul demers oficial mi se pare de altfel suspect şi deliberat muşamalizant. Femeile din poliţie vor fi chestionate pe cale ierarhică şi astfel responsabilitatea soluţionării abuzurilor e pusă exclusiv în seama victimelor traumatizate, care trebuie să-şi reclame superiorii din poziţiile lor vulnerabile, ştiind că se confruntă cu o întreagă reţea de relaţii de putere inechitabile, cu complicitatea a numeroşi colegi din instituţia cărora le aparţin. E mai mult o invitaţie la tăcere, dacă e să ne gândim realist.

E interesant de văzut cam ce zic poliţiştii între ei despre cazul acesta şi cine accesează discuţia de pe forumul poliţiştilor o să vadă diverşi membri recunoscând pe ocolite că asemenea cazuri sunt foarte răspândite în instituţia lor (clic pentru mărire):

pro1

Avem, bineînţeles, câteva mostre de misoginie crasă de la sursă, ca aceasta de mai jos, ce vine după o postare ce reproduce mirifica gargară oficială:

pro2pro6

(Şi un proverb din nepreţuitul izvor de înţelepciune care e cultura violului şi de la care se adapă cu nesaţ poliţistul român.)

Există şi vocea unei poliţiste, care spune, cu ezitări şi ocolişuri:

pro4

I se răspunde: pro5

Poziţiile exprimate pe forum (dat fiind şi că e un site public şi oricine îl poate accesa) sunt contradictorii, da, clar abuzurile de acest fel fac parte din normă, cu toţii le cunoaştem, dar sunt nişte „limite acceptate“ şi tolerate de abuz, e pe de o parte vina femeii, a victimei, că agresorul ei a depăşit limita şi, până la urmă, nu se face să strici imaginea poliţiei, noi suntem în fond oameni buni, nu?

Mi se pare clar că nimeni nu are chef să recunoască faptul că problemele sunt foarte grave, la nivel structural, perpetuate prin complicitatea angajaţilor de la toate nivelurile. Există foarte multe cazuri, dar nimeni nu uneşte punctele unele de altele. Ce ne-ar arăta figura astfel conturată? Sistemul instituţiei poliţiei (şi nu numai, dar e o altă discuţie) este fundamentat şi funcţionează pe baze profund inegale, autoritare şi represive în ce priveşte raporturile de gen, astfel că nu are cum să mire abundenţa misoginiei, scuzarea şi justificarea violului, violenţei şi abuzurilor sexuale din interiorul instituţiei. Toate acestea sunt corelate, pentru a da doar câteva exemple, cu accesul restrâns al femeilor în Academia de Poliţie şi celelalte instituţii de învăţământ din domeniu (există doar un număr mic de locuri disponibile), comportamentul ostil şi dispreţuitor al atâtor poliţişti faţă de victimele violurilor, adesea incriminate tot ele pentru abuzul pe care îl suferă (vezi autoritatea în domeniu Tudorel Butoi), cu violenţele comise asupra femeilor care oferă servicii sexuale, cu existenţa unor reţele masive de proxenetism şi trafic de persoane (în marea majoritate femei) care operează sub ochii şi cu complicitatea poliţiei.   E o realitate foarte urâtă, care necesită schimbări radicale, atât în structură, cât şi în mentalitatea profund misogină a poliţiei române, renunţarea la multe, multe privilegii masculine ş.a.m.d. Gheorghe Barbu şi ceilalţi capi au comis abuzurile pe care le-au comis tocmai pentru că poziţia lor le îngăduia să acţioneze nepedepsiţi pe termen lung, fără teamă că vor avea de suferit.

În fine, e o discuţie foarte lungă şi postarea aceasta e doar începutul, sper să aprofundez şi să nuanţez mai mult lucrurile pe parcurs.

 

This entry was posted in Cultura violului and tagged , , . Bookmark the permalink.